REMITENŢELE DE LA MUNCITORII MIGRANŢI MOLDOVENI ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI 2011 AU CRESCUT CU 20,2%.
Muncitorii migranţi din Moldova, în iunie 2011, au transferat în ţară de peste hotare, prin intermediul băncilor comerciale, aproape 133,9 mln de dolari, cu 23,6 mln de dolari (21,4%) mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a Moldovei, în ianuarie-iunie 2011, remitenţele de la persoanele fizice de peste hotare s-au cifrat la 643,23 mln de dolari, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 108,08 mln de dolari sau cu 20,2%. Prin diferite sisteme de transferuri rapide de bani, în primele 6 luni ale anului 2011, în Moldova au fost transferate 554,85 mln de dolari sau 86,3% din suma totală, în timp ce în perioada similară a anului trecut acest indice a fost de 452,02 mln de dolari. Volumul remitenţelor prin intermediul băncilor în primul trimestru al anului curent a constituit circa 275,85 mln de dolari, iar în trimestrul doi – 367,38 mln de dolari. Cei mai mulţi bani au fost transferaţi în luna iunie (133,91 mln de dolari), iar cei mai puţini – în ianuarie (71,51 mln de dolari). În structura remitenţelor, în primul semestru al anului curent, cota dolarului SUA a constituit circa 42,2%, a monedei unice europene - 42,9%, a rublei ruseşti – 14,9%.Sursa: noi.md
ITALIA ESTE DISPUSĂ SĂ PARTICIPE LA REALIZAREA UNOR PROIECTE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN MOLDOVA.
Oamenii de afaceri din Italia sînt dispuşi să participe la realizarea unor proiecte comune de dezvoltare regională în Republica Moldova. Se preconizează că implementarea acestor proiecte va fi facilitată de Memorandumul de cooperare pe o perioadă de trei ani, semnat între Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) şi Comisia pentru Dezvoltarea Relaţiilor Economice Internaţionale (CDREI). Documentul are drept scop încurajarea şi crearea condiţiilor favorabile pentru investiţii. Memorandumul a fost semnat la Chişinău de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug, şi consilierul preşedintelui Comisiei pentru Dezvoltarea Relaţiilor Economice Internaţionale, Mihail Plămădeală. În conformitate cu prevederile Memorandumului de cooperare, accentul va fi pus pe priorităţile Strategiei de dezvoltare regională a Moldovei, care prevede susţinerea dezvoltării sectorului privat şi a pieţei forţei de muncă, în special, în localităţile rurale. ADR Nord şi CDREI au declarat că sînt dispuse să coopereze şi să realizeze activităţi comune pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice şi tehnico-ştiinţifice în cadrul unor proiecte comune, pentru schimbul de informaţii, pentru consolidarea şi promovarea parteneriatelor între antreprenorii din Moldova şi Italia.Sursa: noi.md






