Alina Radu: Sufletul sau viaţa? Cu 1 euro pe lună.

Zilele acestea, la Vilnius, s-au adunat câteva zeci de jurnalişti din statele în care presa se află în condiţii complicate, dar şi reprezentanţii guvernelor unor state pentru a discuta situaţia jurnaliştilor aflaţi în condiţii de risc. Deşi OSCE a încercat să medieze acest dialog, se pare că ambele părţi au fost supărate: jurnaliştii cred că Guvernele nu i-au auzit, iar Guvernele au considerat că riscurile presei nu sunt atât de mari.
Fie că reprezintă statele balcanice sau Caucazul, reporterii de investigaţie au semnalat deopotrivă riscurile şi intimidările la care sunt supuşi. Cel mai adecvat a descris dilema vieţii unui jurnalist de investigaţie Veran Matic din Serbia, care a făcut numeroase dezvăluiri despre corupţie la postul de televiziune B-92, pe care îl conduce: «Mi-am salvat sufletul, spunând lumii ceea ce mi s-a părut incorect, dar cum să îmi salvez viaţa?». Veran şi colegii săi au fost supuşi unor numeroase atacuri din partea clanurilor mafiote, iar în prezent el şi încă doi colegi de la acest post de televiziune sunt sub supravegherea permanentă a poliţiei, deoarece s-a stabilit că nu mai sunt în securitate fizică.
«Este asta democraţia şi schimbarea pe care ne-aţi promis-o? Atunci când negociaţi cu UE condiţiile de accesiune, le spuneţi şi despre condiţiile pe care le au reporterii de investigaţie?» – acesta e mesajul pe care îl adresează jurnaliştii sârbi autorităţilor.
Şi jurnaliştii din Moldova adresează în gând sau în glas aproximativ aceeaşi întrebare autorităţilor, dar e totuşi o diferenţă. În ultimul timp, presa de la noi pare să fi intrat într-o zonă de expectativă. După 8 ani de comunism, condiţiile nu mai par atât de rele şi riscurile nu mai par atât de mari. E timp de pauză, de identificare a unei zone de confort, nu? E perioada în care, din două rele, alegi un rău mai mic. Astfel, jurnaliştii îşi salvează viaţa. Dar sufletul?
Există mai multe diferenţe faţă de situaţia jurnaliştilor din Serbia. Una dintre ele rezidă în protecţia din partea poliţiei. La ZdG au fost multe situaţii când am considerat că reporterii nu mai sunt în siguranţă fizică. De câteva ori am comunicat poliţiei acest lucru. Odată, persoana pe care o consideram capabilă să atace reporterul pentru o investigaţie anume, după ce făcuse mai multe ameninţări, m-a sunat şi m-a întrebat: «V-aţi plâns la poliţie? Cred că nu trebuie să o mai faceţi dacă vreţi să fie bine». Da, sunt de acord, deocamdată, nu ne mai plângem la poliţie, până în momentul în care nu vom înţelege cum a ajuns plângerea noastră de la poliţie – la sursa ameninţărilor.
În fond, există o singură răsplată pentru oboseala, riscurile şi nesomnul jurnaliştilor, care sunt gata să facă orice pentru a informa corect publicul – e nevoie doar de un semn de la public că apreciază asta. În Moldova, această ţară atât de depopulată, nu cred că mai există vreun ziar care poate spune franc: avem atâţia abonaţi, încât ne ţinem pe linia de plutire, ne putem acoperi cheltuielile. Avem abonaţi cărora le pasă, şi pentru ei – ne dăm şi sufletul.
Ştiu, oamenii din Moldova au sărăcit, iar un abonament la un ziar e ultimul lucru de care mai ai nevoie când nu îţi ajunge de pâine. Şi preţurile abonamentelor sunt mari: 1 euro pe lună. Dar mai ieftin nu e posibil: Poşta Moldovei deţine monopolul la distribuţia ziarelor şi ridică preţurile oricând crede de cuviinţă, tipărirea ziarelor este un semimonopol, hârtia de ziar se importă şi se achită în euro, costurile telefoniei şi ale petrolului cresc, nici încălţările pe care le rupem străbătând Moldova în lung şi în lat nu s-au ieftinit în ultimul deceniu.
Acum, există două posibilităţi: presa îşi alege un confort financiar, alăturându-se celor cu bani, sau rămâne să scrie pentru cei săraci, dar curaţi, care fac abonamente de un euro pe lună. Dacă, într-o zi, veţi descoperi că toate sufletele presei din Moldova s-au vândut, nu va fi doar pentru că astfel, într-un târziu, şi-au salvat vieţile, ci pentru că nimeni nu le-ar fi dat semne clare că e nevoie de sacrificiul lor.
Abonarea pentru a doua jumătate a anului durează doar până la 20 iunie. Pensionarii şi studenţii plătesc mai puţin de 1 euro pentru un abonament pe o lună la ZdG.
Alina Radu
Ziarul de Gardă